Onest – Moldova are acum un font oficial
Toate știrile
12 ianuarie 2024

Sincer, practic, pe înțelesul tuturor – Onest a devenit fontul oficial al țării noastre. Conform deciziei guvernului, acesta va fi folosit pe toate site-urile instituțiilor guvernamentale.

În decurs de 12 luni, ministerele și alte organe ale administrației centrale trebuie să-și alinieze resursele de internet la noile reglementări, în timp ce Cabinetul de Miniștri a recomandat autorităților locale să facă același lucru.

Acest font a fost creat în Moldova pentru a deveni vocea tuturor celor care trăiesc aici, spune Dmitri Voloșin: “La un moment dat mi-am dat seama că destinul fontului la care lucrăm este de a ajuta statul nostru. De a-l ajuta să comunice cu noi, cetățenii, în mod simplu, clar și, cel mai important, onest. De aceea am decis să fac fontul gratuit și să-l ofer Moldovei, numindu-l Onest”.

Moldova are propriul său scris recognoscibil. Nu orice țară se poate lăuda că are propria grafie, altfel spus, un font propriu. Finlanda a creat Finland Sans pentru a-și promova cultura; Sweden Sans este fontul național al Suediei; fontul Canada 150 a fost cadoul pe care l-a primit Canada la cea de-a 150-a aniversare a sa, iar Helvetica a devenit un simbol al grafismului elvețian.

Onest este primul font elaborat pentru Moldova cu scopul de a face comunicarea mai deschisă și mai onestă.

Cine se află în spatele dezvoltării fontului Onest:

Idee, tipografie: Dmitri Voloșin;

Design: Andrey Kudryavtsev, Vitali Covalenco, Maxim Kılçık;

Strategie: Eugen Boico.

Onest este un font inteligent care facilitează citirea textelor lungi de pe ecranele oricărui dispozitiv, păstrând în același timp compactitatea. Fontul s-a dovedit a fi armonios, clar, ușor de citit – într-adevăr, onest. Puteți vedea și afla totul despre el accesând www.onest.md.

 

Istorie 

Other news
info@simpals.md