Lobster a obținut un “Oscar” în lumea designului industrial
Toate știrile
30 iunie 2020

Lobster Freediving Weight – unul dintre produsele dezvoltate de Garage, acceleratorul de start-up-uri, a obținut premiul Red Dot Design sau echivalentul unui Oscar în lumea designului.

70a24be9be89970520426bc7fa4f71f2

Vă vine să credeți una ca asta? Pentru prima data, Moldova a participat și a câștigat acest premiu prestigios, de aceea suntem un pic (ei bine, nu un pic, dar chiar foarte tare) mândri de acest lucru.

Ca să înțelegeți de ce această veste este atât de remarcabilă, să vă spunem ce fel de premiu este Red Dot Design Award. Acest premiu este acordat designerilor și companiilor de producție pentru realizări deosebite în în domeniul proiectării industriale, conceptuale și de comunicații. Importanța și prestigiul premiului sunt comparabile cu premiul Oscar, doar că în lumea designului.

În acest an, pentru mult râvnitele “punctișoare roșii” au concurat aproximativ 6.500 de produse din 49 de categorii. A fost prima dată când un echipament pentru freediving a fost nominalizat pentru premiul “Innovative Products”.

eb8f611a7a0332c2587d177db9563af3

După cum ne-a mărturisit echipa Garage, inițial au aplicat pentru participare la nominalizarea „Product Design”. Dar produsul nostru i-a impresionat atât de mult pe membrii juriului, încât au decis să-l transfere într-o altă categorie mai prestigioasă și să-i acorde titlul de „Innovative Products”.

„Combinația dintre designul anatomic și sistemul de greutate reglabil este impresionantă, iar utilizarea dispozitivului Lobster Neck Weight vă permite să obțineți o experiență mai bună în scufundări”, — așa au comentat produsul dezvoltat de Garage membrii juriului Red Dot Award Design.

Felicitări pentru întreaga echipă Garage cu această ocazie minunată! Acest premiu demonstrează că în Moldova se pot face produse la un nivel înalt și foarte fain – ceva demn de recunoaștere internațională.

Other news
info@simpals.md