Serghei Cupnii: Povestea din culisele succesului la Simpals
Toate evenimentele
21 aprilie 2024

Serghei Cupnii, Team Leader 1C Automatization la Simpals, ne împărtășește detalii despre parcursul său profesional, provocările întâmpinate și satisfacțiile pe care le aduce rolul său important în companie.

— Cum ai devenit parte din echipa Simpals și de ce?

— Am colaborat cu Simpals încă înainte de a mă angaja aici. După cum îmi amintesc și acum, în martie 2019, la sfârșitul zilei de lucru mi-au scris: „Doriți să vă alăturați echipei noastre în calitate de 1C Developer?”. A doua zi am avut un interviu și, deja două săptămâni mai târziu, eram încântat să lucrez la Simpals. Da, chiar așa de simplu este.

 

— Așteptările au fost satisfăcute?

— Cel mai mult mă motivează sarcinile, care mă provoacă profesional. Simpals oferă o varietate de sarcini interesante, astfel încât așteptările mele au fost cu siguranță satisfăcute din acest punct de vedere.

 

— Poți să-mi descrii ce responsabilități ai în cadrul companiei?

— În prezent, sunt Team Leader Automatization. Departamentul este implicat în dezvoltarea sistemului de management al companiei pe platforma 1C:Enterprise. Sunt responsabil pentru modul în care va arăta la final sistemul de contabilitate corporativă, conceput pentru a înregistra, controla și analiza toate procesele de afaceri ale companiei. Responsabilitățile mele includ analiza proceselor de afaceri, dezvoltarea arhitecturii economice, proiectarea și dezvoltarea mecanismelor de integrare cu diverse sisteme interne, gestionarea și perfecționarea unei echipe de dezvoltatori și analiști de business. 

 

— Care sunt provocările cele mai mari în activitatea ta și cum reușești să le faci față?

— Complexitatea lucrului la Simpals este reprezentată de multitudinea de proiecte în diferite domenii, în diverse țări din întreaga lume: este vorba de 999.md cu mii de tranzacții pe zi, vânzările B2B cu urmărirea stării tranzacțiilor, Afisha cu vânzarea online a biletelor la evenimente, Lobster cu producție internă, Sonr cu asamblare în China și contabilitate în SUA, Price cu facturarea plăților, cei peste 200 de angajați și gestionarea documentelor complet paperless și multe alte lucruri, iar toate acestea trebuie să fie unite într-un întreg – un singur sistem de contabilitate corporativă, care să ofere date 24/7 pentru contabili, manageri și fondatori. Pentru a rezolva această problemă, folosim un stack mare de tehnologii, inclusiv: 1C:Enterprise – ca nucleu al sistemului, Bitrix24 – ca CRM, Power BI – pentru vizualizarea datelor, Python – pentru dezvoltarea de integrări complexe și pentru aplicarea inteligenței artificiale și machine learning în domeniul financiar.       

 

— Cu ce te mândrești când vine vorba de departamentul tău?

— Fără o echipă bine coordonată de profesioniști, este imposibil să dezvolți și să susții un astfel de sistem. Avem dezvoltatori și analiști de business, certificați în cadrul departamentului. Sunt mândru că echipa de automatizare este o echipă autoorganizată, cu un obiectiv comun, care este capabilă să își controleze pe deplin fluxul de lucru și să își asume responsabilitatea pentru produs. 

 

— Cum vezi Simpals peste cinci ani?

— Cred că Simpals va intra pe noi piețe, atât pe plan intern, cât și internațional.

Evenimentele noastre
info@simpals.md