Dmitrii Voloșin și-a apărat titlul de campion al Moldovei la freediving
Toate știrile
16 decembrie 2014

Freediving-ul devine din ce în ce mai popular în R. Moldova. Astfel, în acest an s-a desfășurat a doua ediție a campionatului cu acest sport misterios. Competițiile au avut loc în cadrul Sporter Weekend și erau numite „Глоток воздуха/O gură de aer”. De această dată ele au fost incluse în calendarul oficial al evenimentelor sportive al Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

11

Într-o duminică a lunii decembrie, aproximativ 40 de sportivi au venit la bazinul clubului de fitness Niagara pentru a își pune la încercare abilitățile. Printre ei era și campionul anului trecut, Dmitrii Voloșin, și un reprezentant al țării Belarus, Alexandr Borisevici, care a venit la Chișinău special pentru a participa la această competiție. De asemenea, la campionat s-au înscris și două pensionare: Ludmila Protasova și Liubovi Metlova, care au participat și anul trecut.

12

De această dată, competiţia era divizată în trei discipline: „apnee statică”, „apnee dinamică fără labe de înot” și „apnee dinamică cu labe de înot”. În funcție de rezultate, sportivii primeau un anumit număr de puncte (1 punct pentru fiecare 6 secunde la statică, 0,5 puncte pentru fiecare metru distanță la dinamică), iar câștigor devine freediver-ul care adună cele mai multe puncte în cadrul tuturor celor 3 discipline.

13

Juriul a decis ca ordinea de participare a sportivilor să fie stabilită de timpul obținut de ei la disciplina „apnee statică”. În acest fel, cei mai tari sportivi au concurat la final.

14

Anul acesta, Dmitrii Voloșin, sportivul care a înregistrat în 2013 un record al Moldovei la disciplina „apnee statică”, ţinându-şi respiraţia timp de 5 minute şi 29 de secunde, a avut câțiva rivali foarte puternici.

15

Patru sportivi: Roman Zaițev, Alexandr Țurcan, Alexandr Borisevici și Vadim Jurov au obținut la „apnee statică” rezultate mai mari de 4 minute. Rinat Bictaghirov și Vadim Boldețchii au reușit să stea sub apă fără aer mai mult de 5 minute, iarAlexandr Popov a reușit chiar să depășească recordul precedent al lui Voloșin, ținându-și respirația timp de 5 minute și 32 de secunde.

16

Aceste rezultate obținute de participanți, au devenit o provocare foarte serioasă pentru Dmitrie. Însă, el nu s-a lăsat bătut și a reușit să stea sub apă 5 minute și 50 de secunde – înregistrând un nou record național!

17

În timpul pauzelor dintre apnee statică și dinamică au avut loc competițiile demonstrative ale diver-ilor: participanții trebuiau să găsească sub apă și să îmbrace costumul și ochelarii, să înoate dintr-un capăt în altul al piscinei și să revină la linia de start. Câștigător a devenit Nicolai Evjenco.

Competițiile la dinamică fără labe de înot au fost dramatice. Vadim Jurov a putut să înoate 100 de metri, iar Dmitrii Voloșincu greu a înotat 102 metri. El era foarte aproape de black-out, dar a putut să arate gestul „okey” și să-și scoată ochelarii în timpul alocat, ceea ce i-a permis juriului să ia în calcul și acest rezultat. Alți sportivi au avut rezultate mai mici de 100 de metri.

La „apnee dinamică cu labe de înot” cel mai bun a fost Vadim Jurov – 112 metri. Dmitrii Voloșin a parcurs 100 de metri, iar sportivul Alexei Terzi a reușit să înoate 92 de metri.

Învingătorii la probele masculine:

1 loc – Voloșin Dmitrii 159 de puncte

Al 2-lea loc – Jurov Vadim 147 de puncte

Al 3-lea loc – Popov Alexandr 131 de puncte

Freediver-ul belarus, Alexandr Borisevici, a ocupat al patrulea loc – 114 puncte.

Învingătoare la probele feminine a fost Anna Grib: 1 minut și 18 secunde la statică, 15 metri la dinamică fără labe de înot și 25 de metri la dinamică cu labe de înot.

Locurile au fost repartizate în felul următor:

1 loc – Grib Anna 33 de puncte

Al 2-lea loc – Protasova Ludmila 9 puncte

Al 3-lea loc – Metlova Liubovi 6 puncte

Toți câștigătorii au primit cadouri de la partenerii competițiilor: companiile Oriflame, Ettery, Sodasan, precum și de la clinica Medpark.

Toate rezultatele le găsiți aici.

Other news
info@simpals.md