Toți cei care n-au reușit să se alăture cursei online RUNdemia o pot face chiar acum. Asta pentru că au fost deschise 20 de locuri pentru cei dornici să participe.
În câteva zile, maratonul virtual RUNdemia s-a răspândit în toată Moldova. Au fost atât de mulți oameni care au dorit să primească prima lor medalie sportivă, încât nu toți au reușit să se înregistreze, numărul de locuri fiind limitat. Însă, după ce au survenit numeroase solicitări și doleanțe, organizatorii au fost de acord să deschidă 20 de sloturi suplimentare.
RUNdemia este o cursă online, în care participanții își aleg ei singuri locul, timpul și distanța alergării. Chiar și un participant fără pregătire poate obține o medalie. Pentru aceasta este nevoie de alergat cel puțin 10 km, fie într-o singură alergare, fie pe parcursul câtorva zile.
Cursa se va încheia pe 12 iulie la ora 23:59, de aceea noii participanți mai au timp să avanseze și să câștige premiul mare. Rezultatul total înregistrat de participanți până acum este de 5.071 km. Dar pentru ca această cursă să devină un record, organizatorii ne îndeamnă să alergăm toți împreună 10.000 km.
Participați la cursa virtuală în masă RUNdemia — mai sunt 20 de locuri disponibile și câteva zile ca să intrați în posesia premiului binemeritat!
“Prieteni, RUBICON revine în Moldova! ” Așa începea anul nou 2021 la Sporter.
După un an de evenimente online, chiar ni s-a făcut dor de evenimentele mari și care au loc “pe viu”.
“Anul 2021 va fi anul în care vor reveni legendele și vor fi create altele noi. Prin urmare, Rubicon revine. Revine pentru a deveni
Duminică, 30 aprilie, în orașul Bălți s-a desfășurat prima ediție a semimaratonului din Bălți. În această zi, în Piața Vasile Alecsandri din centrul orașului s-au adunat în jur de 4 000 de amatori ai curselor de alergare și a modului sănătos de viață. După cum menționează organizatorii, printre participanți au fost nu doar sportivi profesioniști,
Rubicon este cea mai importantă probă pentru toți cei ce îndrăznesc să-și atribuie titlul de „ultramaratoniști”. Rubicon este o cursă anuală de ultramaraton, care se desfășoară pe tot teritoriul Republicii Moldova. Cursa presupune trei zile de alergare non-stop prin regiunile Moldovei. Este nevoie de trei ani pentru a alerga prin toată țara: de la nord