Compania Simpals împlinește 16 ani. În spatele acestei propoziții aparent simple stă un volum imens de lucru efectuat, un număr infinit de task-uri executate și sute de planuri și idei realizate. Credeți-ne pe cuvânt, nu sunt doar niște concepte abstracte. Întrebați-l pe orice angajat din Simpals, și el va începe o poveste lungă-lungă despre tot cu ce s-a ocupat de când lucrează în companie. Anul 2017 a devenit foarte productiv pentru echipa noastră și a confirmat că Simpals, în ciuda vârstei, continuă să-și depășească limitele 🙂
Totalurile 2017
În decursul acestui an, proiectele noastre au reușit să facă multe lucruri interesante, care te uneori făceau să strigi de surprindere: ”Ei da?”. Noi am stabilit recorduri, am conceput noi proiecte și am deschis noi orizonturi.
Numbers, ca de obicei, lucra fără a pune receptorul. Când treceam pe la ei, aceștia dădeau din mâini și spuneau: ”Plecați de aici, noi lucrăm”. Iar apoi am aflat că această echipă minunată a lansat Numbers Pixel, a oferit utilizatorilor posibilitatea plasării bannerelor mobile și a implementat un sistem de push-notificări. Și nici nu vom încerca să menționăm miile de campanii publicitare – se înțelege de la sine. Bravo! 🙂
Price timp de un an și-a păstrat capacitatea uimitoare de lucru: peste 50 de site-uri create, implementarea posibilității de achitare prin card și cu ajutorul portofelului electronic pe site-urile clienților, opțiunea multicurrency și integrarea cu companiile de creditare. Echipa energică și plină de idei a negociat posibilitatea de calculare a prețului de livrare în alt stat prin Poșta Moldovei. Și, de asemenea, Price a perfecționat serviciul de căutare pe site 🙂
Afisha anul acesta a trecut la o versiune nouă a site-ului și a devenit și mai stilată 🙂 Băieții au pregătit un nou design al versiunii mobile, au ajustat feed-ul de știri și au conectat sistemul de plăți online (acum e și mai simplu să cumperi bilete 🙂 ) Și, desigur, Afisha a zguduit țara prin energetica nebună a celui de-al treilea festival de muzică electronică FOSFOR! 24 de mii de persoane laolaltă, încercați să vă închipuiți!
Sporter, ca de obicei, nu se oprește la rezultatele obținute. În decursul acestui an, la evenimentele Sporter au participat 26 228 de persoane. Tuturor sportivilor, care au alergat/înotat/mers pe bicicletă, noi le-am înmânat aproape o tonă de medalii meritate 🙂 Cel de-al treilea Maraton Internațional Chișinău anul acesta a strâns 17 000 de persoane! Sporter a extins geografia evenimentelor – primul semimaraton din Bălți s-a desfășurat perfect. A fost organizat primul campionat de triatlon în aer liber. Am mai petrecut încă prima cursă oficială Purcari Wine Run. Le-am înmânat premiile celor mai tari sportivi la Sporter Awards 2017 și am prezentat sistemul de rating al sportivilor. Și încă un motiv de mândrie – Dmitrii Voloșin a devenit președintele Federației de triatlon din RM.
Cel mai feminin proiect Mama.md a continuat să le predea copilașilor tot felul de trucuri interesante: cursurile noi de master class ”Ursulețul polar” și ”Eu pictez cu mama” au obținut momentan popularitate în rândul picilor 🙂 Timp de un an, Mama.md a petrecut peste 100 de evenimente, printre care ”Beauty breakfast”, Maratonul de Crăciun, HellRun, cât și curse de alergare și ciclism în preajma Maratonului Chișinău și Criterium. Iar cel de-al cincilea campionat de asamblare a puzzle-urilor la viteză a strâns un număr record de participanți – 400! Mai mult, ”mămica” n-a uitat nici de nevoiași: acțiunile de caritate ”Băiețeilor și fetițelor se dedică…” și campania ”De la lume câte-o carte” în parteneriat cu Forum.md. Le iubim foarte mult pe ”mămicile” noastre 🙂 Și încă ceva, forumul a stabilit un nou record de vizualizări.
JobList anul acesta s-a maturizat și s-a transformat într-o platformă performantă cu cele mai utile instrumente și opțiuni. Vedeți și voi: selectarea automată a ofertelor de muncă și CV-urilor, catalogul de companii, serviciul automat de redactare a CV-ului și blocurile premium – companii și oferte. Acum e într-adevăr ușor să-ți găsești un job. Trebuie doar să pregătești CV-ul 😉 Mai mult, JobList a semnat acordul de colaborare cu celei mai mari universități din Moldova.
Point, care a împlinit recent 12 ani, pe lângă oferirea celor mai importante știri mai lucra și asupra celei mai amănunțite hărți a Moldovei, ducând-o la perfecțiune. Ce mai vorbă, această hartă este acum utilizată în aplicația de taxi 🙂
Forum anul trecut a avut grijă de cei care au ajuns într-o situație grea. Au fost petrecute acțiunile de caritate ”Scrisoare lui Moș Crăciun”, ”Întoarce Veteranilor Speranța”, ”De la lume câte-o carte”. Merită menționate separat cele două campanii ”Băiețeilor și fetițelor se dedică…”. Iar tocmai ieri activiștii au participat la campania de curățare a parcurilor din Chișinău.
Cel mai colorat proiect Chisinau Is ME a făcut orașul mai frumos cu ajutorul noilor sale obiecte de artă. În decursul acestui an, peste 20 de obiecte din Chișinău au primit o nouă viață. Mai mult, băieții au devenit partenerii unui festival grandios de culori, iar de ziua sa de naștere, care coincide cu ziua de naștere a Chișinăului, au petrecut campania ”1000 și 1 de dedicații de dragoste pentru Chișinău”. Așteptăm noi idei 😉
Apărut primăvara, Verde.md timp de un an a lucrat într-un tempou atât de rapid, încât în parcurile din capitală au apărut peste 450 de puieți tineri și puternici. Iar noi ne bucurăm de faptul că cetățenii au început să dăruiască unul altuia copaci, declarând astfel sentimentele de dragoste și respect 🙂
Despre Lobster însă nu vom spune nimic. Doar că acesta este la fel de fain și orice freediver visează să-l obțină 🙂 Și că cu ajutorul acestuia a fost stabilit un nou record mondial 🙂
Iată cât de productiv a fost acest an. Iar acum să trecem la partea cea mai plăcută – la cadourile pe care vi le-am pregătit 🙂
Lansări-cadou
Cel mai monden proiect Afisha.md care, după cum se știe, cunoaște totul despre distracții, astăzi își lansează prima aplicație mobilă. Aplicația va fi accesibilă atât pe Android, cât și pe iOS. Interfața aplicației va fi asemănătoare cu cea a site-ului – am încercat să transferăm cu atenție toate instrumentele și opțiunile 🙂 Și, desigur, cu ajutorul aplicației veți putea procura bilete. Totul rămâne la fel ca pe site – simplu și pe înțelesul fiecăruia 🙂
Proiectul care este întotdeauna la curent cu cele mai proaspete oferte de lucru de pe piața muncii din Moldova, JobList, a lansat versiunea mobilă a site-ului. Acum fiecare poate să afle despre locurile noi de muncă, să urmărească noutățile companiilor și să reacționeze la oferte, chiar dacă nu stă în fața calculatorului. Versiunea mobilă JobList a păstrat practic toate posibilitățile versiunii browser, de aceea nu veți avea nici un disconfort la utilizarea acesteia 🙂
Proiectul care cunoaște Moldova până la cea mai mică casă, Point Map, prezintă versiunea actualizată a aplicației pentru dispozitivele iOS. Printre noutăți se numără posibilitatea de rotire a hărții așa cum vă convine și design-ul nou al aplicației. Dacă încă nu ați instalat Point Map, grăbiți-vă să o faceți 🙂
Cel mai sportiv departament Sporter a actualizat formularul de înregistrare la evenimente și a lansat Sporter Pay. Acum înregistrarea la toate evenimentele Sporter se va efectua prin intermediul site-ului sporter.md. Participantul trebuie doar să creeze un profil în top bar. Sportivii logați în sistem vor putea să se înregistreze și să achite participarea la eveniment făcând doar un singur click. Așteptăm cu nerăbdare noile competiții 🙂
Proiectul care nu necesită o prezentare – 999.md. În 2017 echipa a lucrat la o platformă complet nouă, care va uni toți meșterii și specialiștii ce prestează servicii diferite – 999 Master. Iar în urmă cu doar câteva zile a apărut o nouă opțiune: acum în catalog se pot înregistra și persoanele juridice. Tot în acest an pe 999 a început să funcționeze traducerea căutărilor, adică sistemul procesează căutările și oferă rezultatul în rusă sau română. Foarte util 🙂 Iar noi mai lansăm încă o noutate – 999 Trends. Un instrument extrem de util, care vă va ajuta să aflați care sunt cele mai căutate produse de pe 999, care sunt cele mai populare și ce merită să vindeți chiar acum 🙂
Iar principala noutate din ziua de astăzi este noul proiect Știri.md, portalul de știri pentru auditoriul vorbitor de limba română. Sloganul proiectului este ”Știri din prima sursă”. Asemănător altor portaluri de știri, sub fiecare articol utilizatorii pot lăsă comentarii. Însă un moment diferit este posibilitatea de a marca știrea cu o emoție, alegând una dintre cele cinci fețe emoji pentru a descrie impresia creată de articol. Scurt vorbind, accesăm link-ul, citim și marcăm știrea cu emoji 🙂