Să aveți un An Nou plin de mandarine!
Toate știrile
28 decembrie 2016

1-1

Rotunde, portocalii, dulci-acrișoare și cu spirit de sărbătoare. Mandarine, mandarine și iar mandarine. În ajun de Revelion tot oficiul Simpals a fost îmbătat de aroma mandarinelor. 1.158 kg (da-da, peste o tonă!) de citruse dulci au fost aduse, dar să nu credeți că noi am fost cei care ne-am înfruptat din acestea (cu toate că am avut ocazia să ne săturăm din plin).

2-1

În acest an, am hotărât să ne îndulcim partenerii cu mandarine, cele care dau aromă sărbătorilor de iarnă. Pentru câteva zile, mai mulți angajați ai companiei s-au transformat în ajutorii lui Moș Crăciun. Cu dispoziție de sărbătoare și cu mult entuziasm, aceștia au împachetat în 200 de saci aproape 9.000 de mandarine, care au ajuns în oficiile partenerilor noștri.

3

4

Dar ca să ne asigurăm că fructele exotice vor fi folosite „corect”, am atașat și o listă de sfaturi cum pot fi utilizate citrusele. Spre exemplu, unul dintre acestea te ajută în cazul în care ți se pare că ești evitat de colegi. Soluția este să te ridici în picioare, sau mai bine să urci pe masă și … să începi să jonglezi cu mandarine!

5

6

Dacă te plictisești, la fel mandarinele îți vin în ajutor. Poți face ceva gustoșel din acestea sau un totem pentru a te închina Zeului Mandarinelor. Sunt doar câteva dintre cele 2017 sfaturi 🙂 care te vor face să zâmbești în timp ce vei înfuleca din feliile de manadarine. Cu siguranță, noi vom vedea mandarine și în vis, însă vouă vă dorim să fiți un pic mai fericiți în anul care vine, cel puțin cu o mandarină!

7

8

9

10

Vă mulțumim tuturor partenerilor care au fost alături de noi în acest an și ne-au susținut în proiectele pe care le-am desfășurat, dar și celor care s-au implicat în realizarea cadourilor de Anul Nou, activitate care ne-a făcut să simțim din plin atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Other news
info@simpals.md