Colecția de medalii a lui Roman Șirbu a fost completată cu un nou exemplar – medalia “Pentru cooperare”. Aceasta i-a fost înmânată în data de 23 octombrie, de către Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției al MAI RM, Gheorghe Cavcaliuc. Distincția a fost primită pentru profesionalismul demonstrat și pentru consolidarea cooperării dintre societate și reprezentanții autorităților administrative în cadrul evenimentului caritabil “Copil şcolarizat — copil protejat”.
Aceasta nu este prima campanie, organizată de Inspectoratul General de Poliție (IGP) și susținută de compania Simpals. De mai mulți ani, IGP și Simpals au dezvoltat o strânsă colaborare, Simpals devenind un partener media de încredere al multor proiecte sociale și caritabile, cum ar fi “Bunicii Grijulii”, campania națională “O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. În afară de proiecte sociale, Simpals și IGP cooperează activ în cadrul evenimentelor sportive.
Obținerea unei distincții, în semn de înaltă apreciere din partea Inspectoratului General de Poliție, este un lucru foarte important pentru compania noastră! Acest fapt demonstrează cert, că împreună putem schimba viața societății în bine.