Dacă pentru unii vacanța de vară înseamnă leneveală și distracții, pentru alții, lunile calde ale anului nu reprezintă motiv de a lua o pauză de la a învăța lucruri noi! Asta ne-au demonstrat 15 adolescenți de la AISE care împreună cu profesoara Daniela Munca-Aftenev au vizitat ieri, 21 august, Studioul de Grafică Computerizată şi Animaţie Simpals.
Tinerii au avut ocazia să privească desenele animate produse în studioul nostru, dar mai ales, au fost entuziasmați să vadă cu proprii ochi cum ia naștere un personaj animat.
CG Supervisorul Serghei Kirilov și managerul Simpals Studio Ana Voloșinovici au fost bucuroși să le explice întregul proces de realizare a unui desen animat, să le povestească istoria personajelor și să le sugereze că specialiștii în domeniul graficii computerizate sunt la mare căutare în țara noastră.
Pe lângă faptul că s-au distrat și s-au relaxat, elevii și-au îmbogățit bagajul de cunoștințe generale, iar unii dintre ei chiar și-au exprimat interesul față de studiile în acest domeniu.
Noua nu ne rămâne decât să îi încurajăm, să îi susținem și cine știe, poate într-o bună zi vor face parte din echipa noastră!