O săptămână fără plastic! Simpalsenii au ținut piept provocării ”Eco Friendly Week”

25.03.2019

Așa suntem noi, simplasenii, mereu implicați, mereu puși pe șotii, conștiincioși când e cazul și gata să ofere o mână de ajutor acolo unde e nevoie. Când e vorba de aventură, noi nu putem să răspundem altfel decât cu: ” Da, vrem! ” Așa am am răspuns și provocării ”Eco Friendly Week”, care s-a desfășurat săptămâna trecută în cadrul companiei noastre.

Știm cu toții cât de ”neprietenos” este plasticul pentru întreaga planetă, știm și cât de ”indispensabile” au devenit pungile, tacâmurile, farfuriile și pahare din plastic în rândul angajaților, dar mai știm și că orice schimbare spre bine are șanse doar dacă fiecare își dă silința!

IMG_6636

O săptămână fără plastic? N-a fost greu deloc! Am început prin a ne bea cafeaua din propriile cești de ceramică, apoi am încercat să înlocuim pungile de plastic cu cele textile sau de hârtie, am uitat ce înseamnă furculițe și linguri de plastic și am amestecat zahărul din ceai cu bețișoare de lemn! Apropo, paharele pe care unii le numesc ”de hârtie” sunt la fel de nocive precum cele de plastic, deoarece au interiorul prelucrat cu plastic și nu merită deloc titlul de ”eco”, așa că le-am ascuns în dulapuri și nu le-am mai scos!

E drept că obișnuința căpătată de-a lungul anilor și-a cam arătat ”colții”, iar în unele zile aproape că am fost pe punctul de a ceda… Dar noi suntem simpalseni, ne curge ambiția și perseverența prin vene, așa că nu doar că am ținut piept cu brio provocării, dar ne-am hotărât ca de acum în colo să facem din asta un obicei, iar din ”Eco Week” să facem ”Eco Month”, ”Eco Year” și poate ”ECO LIFE”!

Să fim recunoscători acestei planete și să îi oferim în dar un dram de compasiune, de dragoste și responsabilitate,  în schimbul tuturor minunățiilor pe care ni le oferă zi de zi!

Intră în gașca celor care evită plasticul și întinde o mână de ajutor naturii, e un gest mic dar atât de important pentru viitorul ei!

SIMPALS 1999 - 2019