Se dedică veteranilor celui de-al doilea război mondial, pe care îi vom ține minte întreaga noastră viață și-i vom mulțumi pentru cerul senin deasupra capetelor noastre!..
Aducem mulțumiri tuturor celor care s-au alăturat acțiunilor noastre deja al zecelea an consecutiv. De asemenea, spunem mulțumesc noilor participanți, care, în acest an, au fost pentru întâia oară alături de noi— dacă nu ați fi fost, fiecare dintre voi, atunci nu am fi reușit să felicităm și să mulțumim pentru victorie pe 69 de veterani!
Anume datorită vouă această acțiune reușește să aducă în inimile veteranilor noștri măcar puțină lumină și căldură! Anume datorită vouă noi nu-i vom uita pe bunicii și străbunicii noștri care, pentru viitoarele generații, i-au învins pe agresorii germani!
În acest an am reușit să stabilim un record și anume, timp de o lună, de la lansarea acțiunii, am reușit să strângem 40 646 de lei!!!!!!
Iar ca să felicite pe veterani au venit tocmai 18 echipe!!!
Am decis că fiecare veteran va primi câte un colet cu următoarele produse:
Produse alimentare —
— Făină
— Mazăre
— Porumb
— Paste
— Тon
— Zahăr
— Hrișcă
— Ulei de floarea soarelui
— Cereale
— Orez
— Ciuperci conservate
— Terciul «Аrnautka»
— Sare
— Pateu
Produse chimice de uz casnic/ Detergenți —
— Detergenți
— Praf de spălat
— Săpun lichid
— Săpun de rufe
Dulciuri pentru ceai —
— Ceai — 2 feluri
— Suc
— Bomboane — din ciocolată și caramelă
— Маrmeladă
— Zefir
— Biscuiți «Тоpleonoe moloko»/cu lapte condensat
— Napolitane
În linii generale, au fost cheltuiți circa 33 138 de lei (conform cecurilor), 840 de lei pentru flori și 75 de lei pentru pachete.
Așa cum cadourile din acest an pentru veterani au fost mari și pe merit, noi am decis să strângem banii care ne-au mai rămas (7 353 de lei) pentru procurarea cadourilor pentru copiii din casele de orfelinat de Ziua Mondială a Copiilor, 1 iunie.
Vrem să mulțumim și utilizatorii forumului și mama.md — Fetele ne susțin mereu și acest an nu a fost o excepție!!! Aducem mulțumiri și firmelor «Migheodan» SRL, «Galexim Group» SRL, agenției de publicitate Effect Media, participanților și activiștilor proiectului social unic – Clubul Tinerilor Businessmeni (CTB), mult stimaților noștri «protectorii acțiunii», care nu sunt pentru întâia oară alături de noi, dar și noilor activiști pe care suntem bucuroși să-i avem alături de noi!
Iar acum, să trecem la rapoartele noastre!
Startul a fost dat de la oficiul companiei Simpals:
Echipele primesc lista cu adrese, produsele și participă la un briefing scurt…
..precum și, își pregătesc automobilele pentru sărbătoare! )
Veteranii noștri:
Baraşin Victor Nicolaevici
Conducător de tancuri şi mecanic. Născut în Rusia. Pentru el, războiul s-a început în luna ianuarie a anului 1943. A reuşit să revină acasă abia în 1951, după ce a slujit timp de 7,5 ani. În prezent, trăieşte de unul singur – şi-a înmormântat fiica şi soţia.
Osmolovskaia Maria Mihailovna
Soră medicală. A mers la război din Iaroslavl, când avea 21 de ani. A ajuns la Berlin după ce a trecut prin Cehoslovacia. Este mândră de copii săi – fiul şi fiica sunt doctori habilitaţi în medicină.
Medvedenko Maria Fiodorovna
Paramedic. Doar aceasta am reuşit să aflăm despre bunicuţa-veteran – ea era într-o stare într-atât de gravă, îi era într-atât de greu să stea în picioare, încât le-am cerut băieţilor să urce rapid pungile cu produse şi să nu se reţină.
Suhorukov Ivan Ivanocici
Colonel de tancuri al Armatei Sovietice, născut pe 7 noiembrie 1926.
“În anul 1944, imediat de la institut, am plecat benevol pe front. Am ajuns în Ungaria, la al treilea front ucrainean. Mama mea a fost foarete îngrijorată deoarece tatăl meu a fost ucis pe frontul de luptă, iar eu am făcut acea alegere.
Îmi amintesc cum în luna ianuarie mergeam pe drum, în jur se auzeau doar explozii, împuşcături, iar pe marginea drumului mergeau prizonierii, vedeam tancuri distruse, maşini, cadavre.. Peste trei zile, a fost dată comanda să ne ridicăm, însă nu existau nici tancuri, nici artilerie.. Oamenii îşi dădeau seama că eram trimişi la moarte sigură. Atunci a fost rănit grav comandantul roatei noastre militare. M-am apropiat de el şi am încercat să-l ajut. El mi-a cerut apă, iar eu am putut să-i dau doar zăpadă. De atunci nu l-am mai văzut.
În următoarea zi s-au apropiat tancurile şi au început să atace nemţii. A devenit cu mult mai bine! Vedeam cum adversarii fugeau. Ei erau pregătiţi de război, aveau brichete şi multe lucruri necesare, iar noi eram ca nişte oameni primitivi, aprindeam focul cu pietrele.
Cea mai grea zi a fost pe 17 februarie, în 1945, în Ungaria. Luptele încă mai continuau, iar eu am simţim o lovitură în şold şi am căzut. S-a dovedit că am fost străpuns de un glonţ atât de tare că nici nu mă mai puteam mişca… După acea rană nu am mai putut să mă întorc pe frontul militar, am fost trimis la şcoala militară din Kiev unde am şi sărbătorit mai târziu Victoria.”
Doneţ Zoia Mihailovna
Această doamnă de mult timp nu mai poate merge de una singură. Nu am reuşit să vorbim cu ea deoarece avea ca oaspeţi prietenii de familie, fiica şi nepotul, de aceea am decis să nu-i deranjăm prea mult liniştea.
Korovkina Ludmila Sergheevna
Medic, 89 de ani. Stare jalnică, a fost la blocada Leningradului. Trăieşte singură, copiii au uitat-o, aşa cum la întrebarea: unde sunt copii dvs. ne-a rugat să nu-i adresăm astfel de întrebări. Ea trăieşte foarte rău, robinetul curge în continuu, mereu are dureri de cap, bea aspirine. Ea este veselă şi amuzantă, dar imediat devine tristă, poţi uşor să-ţi dai seama că este curajoasă, cu caracter, însă totodată este şi vulnerabilă şi nefericită. Ne-a fost foarte recunoscătoare şi ne spunea să o mai vizităm. Când era tânără îi plăcea să călătorească mult, ştie bine geografia, ne povestea despre China. Ne spunea că juca des în cărţi, însă de cele mai multe ori nu putea să câştige. Ne spunea multe despre viaţa de astăzi, că nu trebuie să fie război, că viaţa este complet diferită… apoi a uitat despre ce vorbea. Ea visa să scrie cât mai multe cărţi pentru a povesti toate lucrurile pe care le-a văzut. Peste două luni ea va împli 90 de ani de la naştere, însă are senzaţia că nu va mai trăi până atunci. Ne-ar plăcea să-i organizăm o zi de naştere minunată, pe care nu o va sărbători în singurătate!
Gumeniuk Clavdia Matveevna
Locuieşte împreună cu copiii săi, fiul ei ne-a întâlnit împreună cu ea, ne spunea doar lucruri frumoase şi despre mama sa, şi despre tatăl său, ne-a dus în odaia unde era portretul tatălui său decedat. Din păcate, cu ea nu am reuşit să vorbim.
Maklaşevskaia Vera
Această bunicuţă are 92 de ani, locuieşte împreună cu copiii săi, nepoţii şi strănepoţii. Ea este sănătoasă, pe ea o iubesc şi de ea au grijă – nepoţica vorbea cu ea foarte frumos! Ne-a fost foarte recunoscătoare! Este născută în Rusia, în timpul războiului a apărat partea de vest a Moscovei (dacă am înţeles eu corect). Şi soţul ei a fost militar, dar deja a decetat. Nu are studii complete din cauza războiului, care a făcut-o să abandoneze şcoala şi nu i-a mai permis să o absolvească nici mai târziu. Ea are copii, nepoţi şi strănepoţi! Până nu demult încă mai lucra, dar nu mai poate să o facă fizic din cauza vârstei sale înaintate. A lucrat în uniune. S-a mirat mult de vizita pe care i-am făcut-o, dar ne-a invitat să intrăm cu mare bucurie. În batalionul din care făcea parte în timpul războiului mai erau şi alte 40 de fete tinere.
Zlobin Alexandr Vasilievici
Anikin Fiodor Iakovlevici
A luptat în Orientul Îndepărtat, împotriva armatei japoneze.
Kryuchkovich Grigory Abramovich
S-a născut la 10.08.1921, în orașul Syzran, Regiunea Samara. Se zvonește că anume tatăl lui a inventat catifeaua.
În anul 1938 a absolvit școala. Timp de un an a lucrat, după care s-a înscris la Facultatea de Drept din Moscova.
În anul 1939, cânt era anul I de facultate, a fost chemat la armată. În anul 1940 a absolvit Universitatea de Artilerie din Cahul cu titlul de vice-comandant de pluton. Până în anul 1942 a făcut stagierea în Ufa.
Războiul s-a început atunci când Grigory Abramovich era la stația Urman din Ijevsk, unde este numit supraveghetor de garnizoană. În luna iulie a aceluiași an îi moare tatăl.
În luna ianuarie este transferat în Leningrad, lângă Lacul Ladoga, în componența unei trupe care se ocupa cu neutralizarea bombelor germane care nu au explodat.
În anul 1944 Grigory Abramovich ajunge deja la al doilea front ucrainean.
De asemenea, el a participat la acțiunea Iași-Chișinău, a ajuns până în Ungaria, iar războiul a fost terminat când el se afla la stația Mereșeni, jud. Galați, România. El a slujit în armată până în anul 1968.
Slivka Valentina Ivanovna
Ea nu poate să iasă din casă. Din cauza problemelor la picioare ea se deplasează cu dificultate. Ea ne-a întâlnit călduros și mult timp nu voia să ne lase să plecăm!…
Ea a luptat în trupele militare ale căii ferate care reconstruiau podurile și șinele căii ferate care erau distruse de inamici. Potrivit ei, aproximativ 15 mii de poduri ale căii ferate au fost distruse. Ei trebuiau să le reconstruiască chiar și în timpul bombardărilor, pe timp de arșiță sau ger, când era mult noroi sau zăpadă și cu frica în sân, atunci când erau atacuri aeriene și ei erau nevoiți să se ascundă în pădure sau pe unde mai apucau.
A fost la început un simplu soldat, dar a terminat războiul fiind ofițer.
Еvstifeeva Clavdia Mihailovna
A participat în acțiunile militare în bătălia de la Kursk. Comandantul detașamentului de spionaj. Artilerist. După absolvirea clasei a X-a a plecat benevol pe front. Când războiul s-a terminat avea titlu de sergent.
Kolycheva Valentina Matveevna
În acest an am vizitat-o pentru prima dată. Am decis să mergem la ea de dată ce am aflat că pe această minunată bătrânică-veterană a celui de-al doilea război mondial nu a felicitat-o și nu a vizitat-o nimeni! Atunci când am ajuns la Valentina Matveevna ea ne-a întâlnit ca pe niște oameni dragi sufletului ei și nu și-a ascuns lacrimile. Ne-a povestit că se simțea foarte rău înainte ca noi să ajungem la ea, dar după ce a stat puțin cu noi, a început să râdă, să glumească și să ne roagă să mai stăm încă un pic cu ea! Ea ni-a promis să sărbătorească împreună cu noi 70 de ani de la Ziua Victoriei! Cea mai bună prietenă a bunicuței-veteran o încuraja, o ținea de mână și îi povestea istoria.
În perioada războiului a fost radiooperator. A ajuns acolo fiind încă foarte mică, nu împlinise nici 19 ani. Orașul ei natal e Ivanovo. A primit chemare și fără să stea prea mult pe gânduri a plecat pe front. A supraviețuit în război și a ajuns până în Berlin, iar după ce s-a terminat războiul s-a reîntors acasă.
Kalacheva Anna Pavlovna
M-am născut în anul 1917, în raionul Ilovlinsky, numit în prezent Regiunea Volgograd. Nu aveam nici familie, nici viață… Nu mi-am văzut tatăl și nici măcar idee nu aveam cine ar putea fi. Nu aveam cui să-i povestesc, deoarece chiar de la naștere am rămas orfană… În acea perioadă era dezastru total peste tot, oamenii se îmbolnăveau de tifos, era război, iar mama a murit când eu aveam doar trei luni. Nu știu aproape nimic despre ea. Dar după cum mi se pare, eu îi semănan foarte mult, pentru că odată m-am întâlnit cu niște oameni din satul vecin și i-am auzit cum vorbeau între ei: „Vai, doar priviți, Anika e la fel de frumoasă ca și Pelagheea!”
Așa că, până la vârsta de 11 ani am fost crescută de către fratele mamei. Mereu îmi amintesc cât de bun era unchiul Egor care mă iubea ca pe propria fiică. Deși el avea trei cai, trei vaci, adică avea ceva venit, oricum, el continua să poarte niște pantaloni ponosiți. Iar atunci când oamenii îi spuneau: «Еgor Ivanîch, cumpără-ți o pereche de pantaloni!», el le răspundea: «Nu, pentru început trebuie să-i plătesc învățătura Anei!» Însă, atunci când aveam aproape 11 ani, unchiul a dus vacile la turmă și a avut un atac de cord, în urma căruia a murit. După decesul unchiului au venit să trăiască cu mine verișoara mea cu soțul ei. Mi-au dat chiar numele lor de familie, numele meu fiind de fapt – Semenikova. Însă, viața alături de ei era insuportabilă. Ei erau ca niște persoane străine pentru mine și eu înțelegeam că e mai bine să-mi țin limba după dinți. Așa că, soarta mea este una foarte complicată…
Eu sunt comsomolcă, activistă și chiar parașutistă. Chiar înainte de începerea războiului mergeam la lecțiile de aeroclub și am sărit o dată cu parașuta. Astfel că, în timpul războiului am fost parașutistă. De trei ori am fost nevoită să sar cu parașuta pe teritoriul germanilor, dar nu am fost înspăimântată niciodată. Zilnic mureau atâția oameni încât nu mai putea să-ți fie frică pentru viața proprie. Desigur, eu înțelegeam prea bine cât de periculos era, însă nu aveam timp pentru frică, trebuia să acționăm.
Cazacu Elena Tihonovna
«Am ajuns pe front când prin Moldova trecea spitalul militar mobil. Au venit chiar acasă la mine și ne-au spus că au nevoie de medici care să cunoască limba română și maghiară, deoarece aveau ostatici de diferite naționalități. De aceea a trebuit să merg pe front. Fratele meu a plecat mai devreme la război, iată de ce de fiecare dată când la spital aduceau soldații răniți eu fugeam printre cei care erau culcați pe pământ și îl strigam pe nume, pentru că îmi era frică că îl voi pierde pentru totdeauna. Am fost soră mdicală până la sfârșitul războiului, deși, inițial, ne-au spus că îi vom ajuta doar o perioadă scurtă de timp… Înainte mergeam în fiecare an la Memorialul Eternitate, eram activistă, dar acum nu mai pot, deoarece am 90 de ani. 69 de ani au trecut de la ziua când am obținut victoria. Ieri, stăteam culcată și-mi aminteam. Straniu lucru, au trecut atâția ani dar eu continui să țin minte absolut totul, în cele mai mici detalii…» Copii și nepoții Elenei Tihonovna trăiesc peste hotare.
Țaran Mihail Leontievich
În timpul războiului punea minele. Deși are 90 de ani el este un bătrânel foarte activ și plin de energie.
El s-a bucurat foarte mult că am venit să-l vizităm. Ne-a promis că va fi la fel de bine și anul viitor, când vor fi 70 de ani de la Ziua Victoriei!
Sidorenko Liubovi Vasilievna
Când am ajuns la ea, bătrâna tocmai se pregătea să plece la Memorial. Nepotul ei grijuliu a ajutat-o să se pregătească, să urce în automobil și erau gata să pornească la drum, dar am venit noi. Nu am reușit să discutăm cu bătrânica, însă, cel mai important lucru e că am reușit să o felicităm și să-i mulțumim pentru cerul senin și pacea din țară pe care ne-au dăruit-o.
Diacov Vasile Grigorievici
Cu părere de rău, dar la moment, informația lipsește.
Voronova Sussana Nicolaevna
A împlinit 90 de ani și a fost pe front în calitate de soră medicală de la vârsta de 18 ani.
Când am venit la ea, bătrâna nu se ridica din pat din cauza problemelor la picioare ca la multe persoane de vârsta ei. Am decis să nu o reținem și să o deranjăm să se odihnească – lucrul cel mai important este că am reușit să o felicităm! Am fost profund impresionați să vedem că pe pereți atârnau felicitări oferite ei din partea copilașilor.
Golovei Alexandra Ivanovna
Tânăra suplă, cu ochi albaștri, cu părul blond, împletit, care-i ajungea până la șolduri, originară din satul Annino, Regiunea Saratov, visa mereu să-și dedice întreaga viață educării copiilor. De aceea, s-a înscris la Facultatea de Pedagogie pe care a absolvit-o la 21 iunie 1941. Ea avea impresia că, în sfârșit, visul ei se va realiaza și va deveni profesoară, însă, ziua de 22 iunie i-a schimbat la 180 de grade viața. S-a început războiul.
A făcut de toate! La începutul războiului, împreună cu civilii săpa șanțuri antitanc și îndeplinea toate sarcinile pe care i le dădea departamentul de informare. Apoi, în anul 1942 a fost luată în trupele de legătură. După care au urmat lupte sângeroase și drumurile militare grele ale Caucazului, Ucrainei și ale Moldovei…
Și la toate aceste dificultăți Alexandra Ivanovna a reușit să țină piept cu demnitate. Faptul că a luptat cu voinicie și și-a îndeplinit obligațiile, demonstrează medaliile de război pe care lea primit — оrdinul «Celui de-al doilea război mondial» de gradul 2, medalii «Pentru victoriile obținute în lupte», «Pentru eliberarea Caucazului», «Pentru eliberarea Ucrainei», «Pentru victoria obținută împotriva Germaniei»…
Apropo! Аlexandra Ivanovna a transmis, tuturor celor de pe forum, un mesaj de mulțumire! Aceasta e cea mai bună recompensă pentru noi toți!
Basalin Veaceslav Sergheevici
M-am născut pe data de 25 iulie 1925 în Astrahan, în apropierea fluviului Volga. Tatăl meu era marinar și îi plăcea peștele, iar mama era casnică. Eram doi copii: eu și fratele meu mai mare, Pavel.
Trăiam foarte, chiar foarte modest. Căsuța noastră era în apropierea pieței centrale.
Eu împreună cu prietenii mei trebuia să participăm la olimpiada regională din Stalingrad. De aceea, la 22 iunie ne-am adunat în parcul care se numește Karl Marx ca să vedem când trebuia să urcăm în barcă ca să pornim spre Stalingrad. Așteptam această călătorie cu nerăbdare, însă, pe scenă a urcat administratorul teatrului „Karl Marx” și ne-a anunțat că s-a început războiul…
Trebuie să vă spun că la început am fost dezamăgiți, nu că s-a început războiul, ci pentru că a fost anulată călătoria noastră pe care am așteptat-o atât de mult. Doar după ceva timp am avut și sentimentul și dorința de a spune «Hitler, ține-te!»
Să fi văzut ce spirit patriotic avea fiecare om în perioada războiului și ce se petrecea în centrele miitare. Aproape toți voiau să meargă pe front și eram siguri că îi vom învinge pe germani, de dată ce-i vom întâlni și vom lupta cu ei, însă, totul a fost absolut altfel…
Am fost operator la radio RSB din ziua când am ajuns pe front și până în ziua când am reușit să obținem mult-așteptata Victorie. În bataree m-au învățat cum să lucrez cu ele. Însă, atunci când era nevoie mergeam cu bobinele pe câmpul de luptă. Uneori trebuia să car câte cinci bobine care erau foarte grele.
Îmi aduc aminte că în Falenica – o suburbie din Varșovia, era punctul unde s-au oprit trupele germane pe care i-am învins foarte greu. Și eu am fost cel care trebuia să trag cablul de la diviziunea noastră până la NP al frontului. Apropo, acolo eu l-am văzut pe Rocosovscov, conducătorul frontului nostru. Atunci am tras circa 10 bobine cu cabluri. Fiecare bobină avea circa 500 de m de cablu. Însă, atunci când am început să verific, mi-am dat seama că nu era conexiunea. Din cauza dezamăgirii am început să plâng: «Cum poate fi așa, m-am gândit, ar putea chiar să mă împuște pentru că nu am reușit să le fac legătura». Lângă mine era un bătrân, care m-a sfătuit: «Urinează-te pe cablu». Am făcut așa cum și mi-a spus și conexiunea a reapărut. Lipsa conexiunii se datora pământului nisipos care crea probleme cu legătura…
Această scrisoare-raport minunată am primit-o de la una dintre participantele noastre, Zelenko Liudmila. Ea, împreună cu prietenii săi i-a felicitat pe veteranii: Fadeev Pelagheea Feodorovna, Beliski Lidia Alexeevna, Țaran Mihail Leontevici. Mai jos găsiți printscreen-ul scrisorii:
Un grup de tineri ai Clubului Tinerilor Businessmeni au făcut un raport despre veteranii pe care au reușit să-i viziteze și despre nevoile acestora.
Berdina Nina Nicolaevna, 92 de ani.
La începutul celui de-al doilea Război Mondial a fost asistent medical într-un spital ucrainean, iar în timpul eliberării Chișinăului a lucrat ca asistentă medicală la spitalul local.
Acum ea trăiește singură și și-a pierdut vederea. Ea este ajutată de vecina care duce o viață grea și care are o familie cu mulți copii (vorbește cu lacrimi în ochi despre Nina Nicolaevna). Atunci când am întrebat-o cu ce o putem ajuta, Nina Nicolaevna a repetat de mai multe ori: «…vizitați-mă, să discutăm, să bem ceai, deoarece îmi e trist și singuratic…».
Libenko Ninăli Grigorievna, 88 de ani. (la 15 noiembrie va împlini vârsta de 89 de ani)
Ea este o fire foarte puternică. În timpul războiului ea a lucrat la fabrica de muniții unde erau produse mine antipersonal și mine antitanc, grenade. Ea lucra cu elemente radioactive, cu cobalt. Condițiile de muncă erau foarte dure: erau flămânzi, zile la rând nu ieșeau din fabrică și dormeau pe cutii de carton, pe ciment.
Femeia este zâmbitoare și foarte amabilă. Ea ne-a spus că nevoile ei sunt minime și de aceea se descurcă. Iar ceea de ce are cel mai mult nevoie sunt medicamentele.
Dziubenko Olga Stepanovna, la 15 iulie va împlini 90 de ani.
Ea și-a pus toate medaliile la piept, deoarece știa că o vom vizita. De foarte mult timp nu și-a pus medaliile la piept, așa cum, din cauza problemelor de sănătate, timp de câțiva ani la rând nu a mers la Memorial.
A participat la război de la 23 iunie 1941, iar a doua zi a început să fie soră medicală. La spital l-a întâlnit pe viitorul ei soț, care a ajuns la ei fiind rănit.
Danicova Vera Ivanovna, 88 de ani.
Ea aproape că nici nu mai vorbește și nu se poate deplasa fără a fi ajutată de cineva. În perioada războiului era bucătar într-o cantină militară, unde mâncau soldații și cei răniți. Acum își trăiește secolul.
Cu ce o putem ajuta: medicamente, produse alimentare.
Ghetalov Alexandr Grigorevici
E energic, pozitiv, povestește multe istorii despre război și este ajutat de rude. El are mai multă nevoie de afecțiune decât de un ajutor financiar.
Iuzovciak Boris Petrovici trăiește împreună cu soția sa. Apartamentul celor doi e modest, chiar sărăcăcios am putea spune. Ar fi bine dacă i-am susține financiar și i-am ajuta să aranjeze în apartament.
Zemleacov Victor Efimovici nu poate merge și uneori nu e în apele sale. Soția lui nu a vrut ca să intrăm, deoarece el se emoționează și încpe să plângă, iar ei îi ia prea mult timp ca să-l liniștească. Și ea se mișcă cu greu. Nu am fotografiat-o… Consider că un ajutor material și nu numai le-ar prinde bine.
Bibilov Graf Petrovici
Sărbătorea Ziua Victoriei împreună cu familia lui. El nu e singuratic și familia îi este ospitalieră.
Gheorghii Vasilievici Josan
Vederea și auzul îi sunt slabe. Are nevoie de ajutor. În apartament e dezordine, geamurile sunt fără ferestre, iar păienjenișul se întinde de la podea până la tavan.
Liubovi Zinacova
Ea este paralizată și muribundă. Fiica ei îngrijește de bătrână, dar le putem ajuta cu medicamente și scutece.
Semen Danici
S-a îmbolnăvit puțin, dar este mai bine decât ceilalți pe care i-am vizitat. El este îngrijit de fiica lui, scrie articole și are încă puteri.
Matilida Stefanovna Jurkina
(A decedat) la 9 mai au trecut nouă zile de la moartea ei. Produsele le-am lăsat familiei ei, deoarece ei trăies din greu și au un copilaș.
Bogdanov Andrei Fedorivici.
El are 91 de ani, trăiește singur, e orb, invalid de război, aproape că nu aude nimic, dar se mișcă câte puțin (prima fotografie, cu ochelari). Bătrânul are nevoie de absolut orice: mâncare, medicamente.
Vieru Prascovia Stepanovna și Ivan Mihailovici (90 de ani) – e a doua fotografie cu medalii+pe pat. El este ajutat de copii și nepoții lui.
Babcuta Alexandra Petrovna, în acest an va împlini 90 de ani — trăiește împreună cu fiica, nepoțica care o ajută. Familia ei ni s-a părut împlinită și cu venit.
Gavrilenko Vera Andreevna
Greciko Liubovi Nicolaevna
Șerbacov Boris Alexeevici
Оvcinicov Ivan Stepanovici
Моrozov Victor Vasilevici
Despre Morozov Victor Vasilevici ne-au scris cu puțin timp înainte de începerea acțiunii — ne-au spus că el nu are nevoie de cadouri, însă, medicamentele i-ar fi de mare folos, deoarece pensia nu-i ajunge. Noi i-am dat datele de contact unei tinere ingenioase pe nume Sabrina, care a mers să-l felicite. Mai mult decât atât, veteranul trăiește sărăcăcios și nu are nici măcar un frigider. De aceea, activiștii s-au adunat și într-o perioadă scurtă de timp au găsit un frigider pentru Victor Vasilevici și niște bani pentru procurarea celor mai necesare lucruri! ADUCEM MULȚUMIRI TINERILOR!
Dubrov Vsevolod Ivanovici s-a născut pe data de 30 аugust 1926
A fost chemat să-și apere Patria în anul 1944, a participat la operațiunea Iași-Chișinău unde a fost rănit grav în picior — a fost trimis acasă din cauza rănii. S-a stabilit în orașul Chișinău din anul 1970.
Fadeeva Pelagheea Feodorovna — născută la 27 februarie 1922
În timpul războiului a lucrat în metroul din Moscova, unde se ascundeau bătrânii, femeile și copiii. De asemenea, ea a defrișat pădurile din apropierea Moscovei pentru necesitățile Patriei, săpa tuneluri antitanc în suburbiile Moscovei, a lucrat la fabrica unde erau făcute grenade antitanc care erau toxice.
În luna ianuarie 1943 a fost chemată pe front — bucătar — titlu de căpitanul general Primul Front Ucrainean, 30 Аrmata, 272 devizia Suvora a ordinului de infanterie Pavlogradskaya.
Bejenko Mihail Denisovici s-a născut la 22 аugust 1920
A ajuns pe front din prima zi de război. În anul 1942 a stat 8 luni în gips – cu comoție cerebrală, fracturi la cutia toracică și la șira spinării. Apoi, pe parcursul întregului război a făcut parte din trupele KECh.
Timp de 57 de ani trăiește în orașul Chișinău și a lucrat la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov”, unde a jucat peste 200 de roluri, cum ar fi: Vladimir Ilici Lenin, Esop, Mihail Ivanovici Glinka.
Ceprasova Nina Ivanovna s-a născut la 24 februarie 1924
A luptat pe front de la 2 decembrie 1942 până în luna decembrie 1944, când este rănită în Kiev, de unde este evacuată la Baku pentru lecuire.
Covalenko Vasile Ivanovici, născut pe data de 5 ianuarie 1925
Al 2-lea front ucrainean, unitatea de gherilă cu titlul de S. Lazo, participant al operațiunii Iași-Chișinău, iar în anul 1944 este rănit.
A fost trimis de comandanții superiori la Chișinău în calitate de comisar politic, apoi pleacă în regiunea artică, după care revine în Chișinău.
Și în cele din urmă, un reportaj despre acțiunile noastre la canalul МИР 24!