Studenții au făcut cunoștință cu lumea animației Simpals
Toate știrile
17 noiembrie 2017

Simpals Studio este o lume aparte, în care personajele din desene animate prind viață, iar artiștii Simpals sunt cei care îi creează cu multă grijă, dragoste și muncă. Întregul proces de creare a unui desen animat de scurt metraj este unul foarte interactiv, pe care puțini îl cunosc în detalii. Iată de ce atât copiii, cât și studenții sunt mereu curioși să vină să exploreze studioul Simpals.

ex1
În data de 16 noiembrie, în vizită la personajul Dji au venit studenții de la Facultatea de Arte Plastice și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Inițiativa de a cunoaște o altă latură a graficii, și anume cea din cadrul animației, îi aparține profesorului de grafică asistată de calculator, Vlad Tabac.

ex2

„Ei cunosc partea teoretică, dar să vezi cum poate fi aplicată aceasta în practică și, mai ales, în așa domeniu, desigur este interesant. Și administrația facultății încurajează astfel de vizite, pentru ca studenții să vadă ce posibilități au. Am fost și la tipografii, dar aici tinerilor sigur că le place mai mult”, a menționat profesorul, Vlad Tabac.

Tinerii au făcut o excursie prin toate etapele de creare a unui proiect, începând de la idee, până la produsul finit, fiind ghidați de Serghei Kirillov, CG supervisor și Ana Voloșinovici, manager pe proiecte în cadrul Simpals Studio. Studenții au văzut cum arată o schiță de desen, cum personajul își capătă proprietățile fizice, cum animatorii îl pun în mișcare, ca într-un final să privească rezultatul acestei munci.

ex3

Chiar dacă pare simplu la prima vedere, după ce au urmărit toate aventurile prin care trec personajele noastre împreună cu meșterii studioului, studenții au afirmat contrariul: „Nu știam că e atât de complicat să faci un desen animat. Necesită foarte mult timp și trebuie să lucrezi foarte minuțios. Dar totodată este și foarte interesant”, a spus Scutelnic Marina, studentă la Facultatea de Arte Plastice și Design.

ex4

Și Nistreanu Vladislav a rămas uimit de modul în care muncesc artiștii din Simpals Studio până ca un desen animat să ajungă pe ecrane: „Încă sunt sub impresii. Sigur mi-a plăcut ce am văzut. Aș vrea să lucrez aici”. Profesorul care i-a însoțit pe studenți la fel a rămas impresionat de lucrul pe care îl face Simpals Studio: „Sunteți mai buni decât Pixar!” a spus Vlad Tabac.

ex5

Viitorii graficieni și designeri au rămas și mai plăcut surprinși când au aflat că Simpals Studio le oferă posibilitatea să-și facă stagiul de practică în cadrul acestuia. Chiar dacă au văzut cât de multă răbdare și muncă trebuie depusă într-o singură secundă de desen animat, ei s-au arătat gata să accepte provocările.

Desenele animate create de Simpals Studio sunt recunoscute la nivel internațional, participând la peste o sută de festivaluri de film, inclusiv Annecy, Anima Mundi, Stuttgart Festival of Animated Film, Siggraph și câștigând peste 70 de premii în cadrul acestora.

ex6

 

 

Other news
info@simpals.md