Moldovenii au lansat o rachetă în cosmos!
Toate știrile
8 noiembrie 2013

Pe 4 mai 2013, moldoveanul a pășit pentru prima dată în cosmos. Între orele 7 și 14 (timp local), de pe un port spațial secret, în spațiu a fost lansată prima rachetă a biroului cosmic din Republica Moldova.

Aparatul, produs în laboratorul companiei Simpals, cu o masă egală cu aproximativ 150 de grame, a intrat în stratosferă după ce au trecut 2 ore și 47 de minute din momentul lansării.

Pentru lansarea rachetei în spațiul aerian al R. Moldova, specialiștii departamentului de dezvoltări cosmice al companiei Simpals au folosit un balon meteorologic, pompat cu heliu. Vă reamintim că, anterior, diverși experți din întreaga lume au folosit pentru scopuri similare instalații cu mult mai serioase.

Cercetările, efectuate de către experții departamentului de dezvoltări cosmice și de călătorii astrale, s-au făcut din banii acelorași experți, adunați pe parcursul mai multor ani din „resturile primite la cumpărături”

Potrivit spuselor directorului industriei racheto-cosmice din RM, Hariton Zaharovici Cinepeel, „Este a noastră (NASA), a noastră (NASA) rachetă. Măcar cineva ceva face în țară!”. Complicat să-l contrazici pe H.Z. Cinepeel.

Primul zbor al rachetei moldovenești a fost reușit, ceea ce ne-o dovedește chiar înregistrarea făcută de camera de vedere, instalată pe bort.


În legătură cu lansarea reușită, reprezentanții industriei cosmonautice propun să fie introdusă data 4 noiembrie în calendarul de sărbători în calitate de Ziua Cosmonauticii Moldovenești.

P.S.: Al-Qaeda și Edward Snowden nu sunt implicați.

Other news
info@simpals.md