[vc_row bg_color=””][vc_column][vc_column_text]Duminica, pe 26 noiembrie, în centrul IT Tekwill a avut loc una dintre cele mai mari conferințe internaționale a creatorilor de jocuri video din Moldova – Game Factory 2017. Evenimentul a strâns cei mai buni specialiști ai industriei de gaming din Polonia, Rusia, Ungaria, România, Letonia și Moldova.
Unul dintre speaker-ii evenimentului a fost artistul de concept al Simpals Studio, Dumitru Travnicov, care a ținut un discurs la una dintre cele mai importante teme din industria de creație – crearea personajelor. ”Deși tema principală a conferinței este crearea jocurilor video, experiența unui studiou de animație poate fi destul de utilă pentru creatorii de jocuri. La urma urmei, jocurile în care personajul principal este lipsit de expresie sunt plictisitoare și nu atrag interes. Pentru ca jucătorul să poată să-și simtă eroul, personajul trebuie să fie viu, interesant și memorabil. Anume despre aceasta am vorbit în discurs, mi-am împărtășit experiența și am prezentat etapele de creare de la A la Z.” – spune Dumitru, menționând că crearea personajelor pentru desene animate și pentru jocuri video se bazează în mare parte pe aceleași principii.
Conferința creatorilor de jocuri video Game Factory este desfășurată pentru al treilea an în Moldova. După cum afirmă organizatorii, scopul principal al conferinței este de a ajuta creatorii de jocuri locali și artiștii industriei de creație să iasă la nivel internațional, de a atrage atenția companiilor gigante străine asupra resurselor noastre de muncă și de a atrage noi investiții în Moldova.