La cinematograful Patria a avut loc premiera privată a desenului animat „ARIPI”
Toate știrile
12 aprilie 2019

Vineri, 12 aprilie, de Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii, a avut loc premiera privată a primului desen animat din Republica Moldova în format de realitate virtuală (VR) – „ARIPI”.

2019-04-12 16.59.38

Premiera, la care au participat numeroase personalități publice, oameni de afaceri și jurnaliști, a fost deschisă cu un cuvânt de salut din partea creatorilor desenului animat. Potrivit lui Dmitri Voloșin, regizorul filmului și fondatorul studioului de animație Simpals Studio, „ARIPI” nu este doar o istorie amuzantă. Filmul este dedicat prietenului său dispărut, Iurie Borodai, care iubea foarte mult să zboare, de aceea, desenul animat conține multe momente personale pentru regizor. „Iura este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. El a fost întotdeauna naiv ca un copil și credea în minuni, și aceste lucruri le-am învățat de la el. De aceea, echipa Simpals Studio a decis să-i dedice lui acest desen animat”, a spus Voloșin.

_DSC9492

2019-04-12 17.23.33

„ARIPI” este o poveste despre un astronaut moldovean care, în copilărie, a visat să zboare. Eroul a crescut, visele din copilărie au fost uitate, și acum, deja matur, supraveghează o stație spațială. Într-o zi niște probleme tehnice minore duc la unele mai serioase, din cauza cărora nava își pierde controlul și se prăbușește pe Pământ. Și acum, pentru a învinge toate necazurile, astronautul urmează să-și amintească din nou de visul său și să-și desfacă aripile.

_DSC9515

Lucrările la proiectul „ARIPI” au durat aproape patru ani. Acesta a devenit unic nu numai pentru Republica Moldova, ci și pentru țările din Europa de Est. Creatorii desenului animat notează că au început să lucreze la realizarea filmului fără vreo experiență în spate sau specialiști în domeniul realității virtuale, de aceea au fost nevoiți să învețe din propriile greșeli.

IMG_9971

„Acest proiect, pentru mine personal, a devenit mai apropiat și mai important decât restul desenelor animate pe care le-am creat. Și acest lucru este legat nu numai de faptul că este incredibil de emoționant, ci și de însăși istoria creării acestui film, de producția acestuia și de emoțiile pe care le-am simțit, lucrând la proiectul „ARIPI”. Noi i-am permis spectatorului să se scufunde complet în subiect și să se simtă parte din acesta. Vreau să subliniez că multe momente au fost create special din punct de vedere tehnic pentru a scufunda spectatorul în atmosfera de pe ecran. Anume acest produs de tehnologie a avut o influență decisivă asupra dezvoltării istoriei”, spune Serghei Kirillov, CG supervisor „ARIPI”.

_DSC9498

DSC_6654Caracteristica principală a desenelor animate VR este că tehnologiile de realitate virtuală permit crearea unei animații cu efect de prezență deplină.

_DSC9544

DSC_6877Creatorii proiectului „ARIPI” afirmă că primul desen animat VR din Republica Moldova a participat la diferite festivaluri de animație și de film din lume. Potrivit echipei, acesta deja a câștigat câteva nominalizări. Anume prin participarea „ARIPI” la diferite concursuri internaționale se explică absența unei distribuții largi – acestea sunt condițiile celor mai multe festivaluri. Cu toate acestea, autorii animației afirmă că datorită desenului animat despre Moldova, toată lumea va putea afla despre specificul țării și despre oamenii talentați, care trăiesc în ea.

Premiera desenului animat VR „ARIPI” a avut loc cu sprijinul partenerului general – cinematograful Patria Loteanu.

Other news
info@simpals.md