În companie a apărut Maestro!!
Cu ocazia zilei Mondiale a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale, prin ordinul ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, lui Roman Știrbu i s-a acordat titlul onorific de „Maestro al tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor” pentru contribuția sa deosebită la dezvoltarea, îmbunătățirea calității, precum și introducerea și dezvoltarea noilor servicii din domeniul IT.
Prezentatoarea emisiunii Istorii Urbane a fost în vizită la compania Simpals și a făcut un reportaj minunat despre sport și viață, despre cotidian și felul în care se ditrează compania Simpals și în special, Dumitru Voloșin
=)
Astăzi compania Simpals împlinește 12 ani! Anual, la ziua de naștere, facem sumarul anului care a trecut și anunțăm lansarea noilor proiecte sau relansarea celor vechi pe care deja le-ați îndrăgit. De această dată lista arată în felul următor:
Am relansat Play.md!
Primul videohosting din Moldova a suferit unele modificări, menite să simplifice folosirea site-ului de către
Săptămâna trecută în studioul nostru au venit o fată și un băiat: Мihaela și Daniel.
Stăm noi, nu atingem pe nimeni, lucrăm, apoi și șefii au plecat la festival, și plus la toate e vineri!!! Dar când colo: „Bună ziua, suntem Mihaela Curmei și Daniel Bâzdâga, am venit să furăm din experiența voastră”. Așa că noi