Istoria de succes – Virginia Bejenaru
Toate evenimentele
17 septembrie 2024

– De cât timp lucrezi la Simpals și cum ai venit aici?

Am venit în 2018, pe 1 aprilie, de ziua companiei. Aveam un vis, voiam să lucrez la Sporter, pentru că-mi plăcea foarte mult cu ce se ocupă proiectul. Am lăsat cariera mea de criminalist și am aplicat la Simpals.

Însă la Sporter nu m-au luat din prima, așa că m-am angajat ca Office Manager la Numbers, acum e B2B. Peste câțiva anișori (în care am adunat experiența necesară, în care am reușit să plec din companie cât era pandemia) am revenit și am devenit Event Manager la Sporter timp de 2 ani de zile!

 

– Acum ce funcție ai?

Acum sunt Designer Grafic. Da, știu, neașteptată schimbare. Însă poziția de Event Manager consumă multă energie. Într-un moment dat am obosit, și am decis să mă reprofilez. În pandemie făcusem niște cursuri de design, așa că am devenit designer la FTRM. Peste ceva timp am fost invitată în departamentul Simpals Design. Aici de aproape un an lucrez, în mare parte, tot pentru proiectul meu de suflet, Sporter.

 

– Cum s-a schimbat Simpals în toți acești ani?

Woow! Nici nu știu cum să spun. Știi, eu am prins încă oficiul vechi. Am văzut multă lume care a venit și care a plecat. Iar când s-a făcut mutarea în noua clădire, compania s-a transformat în ceva global. Toți s-au apucat de cursuri, a crescut calitatea produselor și a serviciilor. Аm devenit mult mai „krutîe”. 

 

– Cum te-ai schimbat tu în acești ani?

Și eu am devenit mai îndrăzneață. Am învățat la Simpals foarte multe chestii, ceea ce mă face acum un specialist bun. De la scrierea textelor, până la promovarea campaniilor, și acum design, am devenit un soldat universal!

 

– Ce ai vrea să realizezi în următorii 5 ani?

Acum noi muncim doar pentru proiectele Simpals. Însă mi-ar plăcea ca Simpals Design să aibă și colaborări externe. Așa ar putea apărea un proiect în care cel puțin 80% din muncă să fie a mea. Mi-ar plăcea mult să mă pot manifesta la maxim într-un proiect aparte și să fiu mândră de rezultatul final. Să ajung să spun cu încredere: „Uite, asta am făcut eu!”

 

– Și cum vezi Simpals peste 5 ani?

Mai „social”. Observ că mergem spre proiecte care pe lângă faptul că aduc venit, au și un impact social puternic. Și în următorii 5 ani acest lucru va crește tot mai mult!

 

Evenimentele noastre
info@simpals.md