Ne simțim onorați să vă prezentăm un nou membru al echipei Simpals — Viorel Cojocari, B2B Sales Director. Viorel are o experiență de 13 ani atât la nivel local, cât și internațional. După 8 ani de activitate în industria Executive Search, unde a realizat căutări în segmentul Top & Middle Management pentru clienți din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, a decis să-și pună în aplicare puterea de convingere. Astfel, în 2016 se alătură echipei Moldcell, al doilea cel mai mare operator de telecomunicații din Moldova, unde s-a ocupat de vânzări directe și căutarea unor noi afaceri în sectorul Enterprise. În cei 5 ani alături de Moldcell, Viorel a devenit un angajat performant, reușind să-și atingă și să-și depășească obiectivele individuale. Mai târziu, într-o funcție de conducere, a reușit să repete succesul.