Probabil nu e momentul potrivit pentru așa vești, și nu va fi vreodată. Dar…Maratonul Internațional Chișinău se amână pentru anul 2021.
Am sperat până în ultimul moment că evenimentul îndrăgit de noi toți va avea loc așa cum a fost programat – în această toamnă, între 24 și 26 septembrie. Dar n-a fost să fie.
Desigur, dacă am fi încercat cumva să remediem situația, am fi putut organiza o competiție pentru un număr foarte limitat de participanți. Însă n-ar mai fi fost o sărbătoare. De aceea am luat această decizie deloc ușoară. Suntem nevoiți să amânăm maratonul de la Chișinău pentru un timp mai potrivit, când vom putea să ne adunăm cu întreaga și enorma noastră familie sportivă în Piața Marii Adunări Naționale!
Vă dăm câte o îmbrățișare virtuală și ne revedem!