Maratonul de Crăciun din Chișinău: 3 km de magie și surprize
Toate știrile
23 decembrie 2014

K1

Rețeaua sportivă de socializare Sporter.md, al doilea an consecutiv reușește să bucure chișinăuienii în ajunul sărbătorilor de iarnă, organizând o cursă de-a lungul bulevardului central din capitală. Costumele de carnival pe care le poartă participanții acestui maraton dau culoare și atmosferă acestui eveniment. Cum trebuie să fie aceste costume? Oamenii își dau frâu liber imaginației și creativității și vin la maraton cu ceva de-a dreptul inedit.

K2

Maratonul de Crăciun din Chișinău reprezintă o analogie a renumitei Сurse cu Santa Claus, cunoscută în lumea întreagă. La cursă pot participa toți doritorii, atât copiii, cât și adulții, precum și nou-născuții (doar în cazul în care mamele și tații vor împinge cărucioarele:).

K3

De această dată, Maratonul de Crăciun, care a avut loc în cadrul Sporter Weekend, a fost mai interesant, plin de culoare și mai distractiv decât cel din anul trecut. Timp de trei ore, Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat într-un orășel de poveste, iar bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – într-o stradă minunată, unde te așteptau o serie de surprize. Astfel, de-a lungul traseului puteai să vezi elfi, zâne, fluturași, o familie de indieni, clovni, precum și să dai nas în nas cu Dji, moartea-ghinionistă, care este protagonistul filmelor de scurt metraj realizate de studioul de animație Simpals. De asemenea, la eveniment au venit foarte mulți Moș Crăciuni.

K4

La cursă au participat aproximativ 400 de oameni!

K5

La 21 decembrie, începând cu ora 12:00, în Piața Marii Adunări Naționale s-a dat startul petrecerii unde au fost organizate concursuri și au fot oferite multe cadouri. În cadrul evenimentului a vorbit Vitalii Savciuc, reprezentantul Ministerului Tineretului și Sportului al R. Moldova, precum și directorul general al companiei Simpals, Dmitrii Voloșin.

K7

Foto — Dionis Nicolai

Clubul de fitness Alexia a organizat un concurs interesant. Participanții, care au răspuns provocării, trebuiau să țină cu mâna întinsă, cât de mult timp posibil, o halteră (7 kg pentru bărbați și 3 kg pentru femei). Aparent, totul pare cât se poate de simplu? Totuși, rezultatul cel mai bun obținut de femei a fost – 1 minută și 48 de secunde, iar de bărbați — 55 de secunde. Câștigătorii concursului au primit un certificat de 500 de lei cu care puteau să-și cumpere un abonament la clubul de fitness Alexia.

K8

Foto — Dionis Nicolai

O surpriză atractivă pentru participanți a fost și labirintul montat de Federația de Orientare Sportivă din R. Moldova. Toți doritorii puteau să treacă prin acest labirint, primind câte un cip electronic special și harta punctelor de control.

K9

Nu am uitat și de exercițiile de încălzire, înainte de începerea cursei, pe care le-au făcut participanții împreună cu antrenorul clubului de fitness Alexia – Аlexandr Cernomoreț.

K11

Iată și începutul cursei! Mulțimea coloră a început să alerge, începând cu PMAN, de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt până la strada Ismail. Maratoniștii au avut să parcurgă trei kilometri (până la strada Ismail și înapoi). Însă, aceștia nu au fost trei kilometri simpli, ci trei kilometri plini de magie și surprize.

K12

La fiecare intersecție, participanții s-au bucurat de cadouri din partea sponsorilor evenimentului, care au fost împărțite de elfi adevărați – ajutoarele lui Moș Crăciun.

K13

Participanții au primit baloane colorate oferite de compania Eva Balloons; biscuitul în formă de om de zăpadă – de la Andy’s Pizza; o invitație la clubul de fitness Alexia; un măr și un suc – din partea companiei Orhei-Vit; o cutie cu ceai – de la Tess; o sticluță cu apă ОМ; dulciuri de la compania ABK; calendarul pentru anul 2015, unde sunt indicate toate evenimentele Sporter Weekend; pop-corn oferit de compania Boiar; focuri de artificii de la Interfoc-MS.

K17

K18

K19

K20

K22

K23

K24

La linia de sosire maratoniștii au primit câte o diplomă de participare, tipărită cu susținerea maket.md, și câte un covrigel, oferit pe post de medalie.

După competiție, fiecare s-a încălzit cu un ceai fierbinte Tess.

K25

Evenimentul a fost prezentat și animat de către Irina Grecova (Iriska) și DJ Radoffski.

K26

K27

Sporter.md le mulțumește tuturor participanților pentru că au venit la maraton cu costumele lor creative, buna dispoziție și nu au uitat să-și ia de acasă zâmbetele largi! Suntem bucuroși că sunteți alături de noi! Vă așteptăm cu drag la Sporter Weekend-urile din anul viitor (pe care le găsiți în calendarul pe care-l aveți ).

K28

Fotoreportajul îl puteți găsi aici și aici.

 

Other news
info@simpals.md